Fotbalul românesc s-a născut, la fel ca și societatea noastră, cu un defect genetic: cel al corupției. Jocurile de culise ne-au privat de o competiție corectă. Interesant e însă că fotbalul nostru reușește periodic să-și „reseteze” (i)moralitatea când nivelul corupției atinge cote explozive. Astăzi, toată lumea cunoaște drept „momentul zero al fotbalului românesc” episodul din iarna lui 2003, când șefii de cluburi, împreună cu conducătorii ligii, federației și politicienii, au stabilit într-o ședință să renunțe la celebra „Cooperativă”. Fotbalul nostru a mai avut însă un „moment zero” foarte asemănător ca efecte în 1953 – cu fix 50 de ani înainte -, impus chiar de guvernul comunist.
Principalele perdante ale ședinței ținute în 12 mai 1953 de Secția Propagandă și Agitație a Partidului Muncitoresc Român au fost Dinamo și Steaua. Chiar dacă abuzurile n-au încetat nici după această dată, efectul revenirii la o competiție relativ normală s-a simțit, trei dintre următoarele cinci titluri fiind câștigate de alte formații decât cele militare.
Motivul: aversiunea populației față de grupările militare
Nu există date clare despre tabăra care a provocat primul „moment zero” din istoria fotbalului românesc. Formal, se pare că echipele muncitorești au ridicat problema, nemulțumite de jaful pe care îl practicau grupările militare. Sunt indicii însă că la baza deciziei radicale a guvernanților a stat tocmai reacția de repulsie a populației față de brutalitatea cu care acționau CCA (viitoare Steaua) și Dinamo.
Pe parcursul ședinței, participanții au recunoscut impactul negativ produs de abuzuri. Constatarea jucătorilor militari, care se plângeau că, indiferent unde se duc, sunt întâmpinați cu ostilitate, este relevantă. Guvernanții sesizau lipsa de popularitate a echipelor militare, care se răsfrângea asupra regimului. Corneliu Mănescu, conducător la CCA, numește cauzele cu o surprinzătoare sinceritate: racolajul comis de CCA și Dinamo, dar mai ales faptul că „ministerele au scăpat cluburile din mână”!
„Nu se vede o preocupare pentru privirea fotbalului de pe tribuna de stat. Aceasta aduce daune extrem de mari intereselor sportului nostru, deci intereselor partidului” Manole Bodnăraș, șeful sportului românesc în 1953, concluzionând că rivalitatea Steaua-Dinamo dăunează comunismului
„Arbitrii sunt terorizați de ofițerii de la CCA și Dinamo. Ofițerii stau pe marginea terenului și îi înjură pe arbitri ca la ușa cortului. Arbitrii se tem să mai arbitreze jocuri ale echipelor militare și refuză să mai facă această muncă” Manole Bodnăraș, șeful sportului românesc în 1953
Șefii comuniști care stabileau soarta sportului
Printre participanții la ședința Secției Propagandă și Agitație din 12 mai 1953:
Nicolae Ceaușescu – ministru adjunct al forțelor armate, responsabil de CCA Corneliu Mănescu – șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei, comandant al CCA Ion Balaș – politruc, responsabil cu echipa Dinamo Manole Bodnăraș – agent sovietic, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport Alexandru Bârlădeanu – agent sovietic, ministrul Comerțului Exterior Miron Constantinescu – secretar al Comitetului Central și președinte al Comisiei de Stat a Planificării Dumitru Petrescu-Grivița – agent sovietic, la acea dată ministru de Finanțe Ion Vințe – agent sovietic pe numele real Janos Vincze, adjunct al ministrului Afacerilor Interne, comandant al trupelor de Securitate Leonte Răutu – agent sovietic pe numele real Lev Oigenstein, șef al Directiei Propagandei și Culturii a Comitetului Central
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER